"Cei mai buni prieteni"

Cu totii avem prieteni cu care vorbim despre diverse lucruri, iesim la un suc, facem glume, radem, dar putini dintre ei sunt cei care ne cunoac cu adevarat, care ne cunoac si cea mai adanca pata de amaraciune de pe suflet. Ei sunt numiti "cei mai buni prieteni".

De-a lungul a liceului (deocamdata 3 ani, sunt in clasa a 11-a), am realizat ca esti 3 tipuri de prieteni:
1. Prietenii/colegii cu care glumesti si barfesti prin pauze, despre care nu stii prea multe lucruri. La randul lor, nici ei nu te cunosc prea bine.
2. Prietenii care te intelegi foarte bine si care te cunosc in mare parte, dar care au momente (dese) in care te lasa balta sau nu iti raspund la mesaje pe Facebook, desi observi ca acea persoana a vazut mesajul, care la scoala abia daca te baga in seama si pe internet iti spune tot si cu care mai iesi din cand in cand la o plimbare.
3. Adevaratii "Cei mai buni prieteni", care nici macar nu sunt cu tine in clasa sau liceu.

Persoane din ultima categorie sunt cele care te cunosc complet, de la A la Z, avand posibilitatea sa scrie o carte despre tine si despre care, la randul tau, stii tot despre ele si viata lor. Chiar daca nu vorbesti cu ele in fiecare zi si va vedeti odata pe luna, stii ca sunt mereu acolo pentru tine cand ai nevoie de un sfat, de o imbarbatare sau de un umar pe care sa plangi. Bine inteles, mai apar si mici divergente, dar ele trec de la sine. Si orice s-ar intampla, ai certitudinea ca insemni pentru ele exact ceea ce inseamna ele pentru tine si ca nu te vor inlocui niciodata.

In lumea actuala, prietenii vin usor si pleaca si mai usor. Din clipa in clipa, te poti trezi lasat balta, tradat, dezamagit sau sfasiat. Sunt persoane care nu ai putea crede ca te vor lasa vreodata (in cele mai multe cazuri, se intampla contrariul) si persoane cu care te imprietenesti spontan si cu care legi cele mai reziste prietenii pe care le vei avea vreodata!

Pentru a incheia acest sir de cuvinte, poate pentru unii nesemnificativ, va pot spune ca au existat multe batalii date in sufletul meu in ceea ce priveste prietenii. Unii au venit, au stat si au plecat, altii au venit, stau si nu vor pleca niciodata!

Ma pierd

Ma pierd prin prieteni si rude
Ma pierd prin solare unde;
Ma pierd prin amintiri, emotii
Ma pierd prin orgolii si-ambitii;
Ma pierd pe mine.

Ma pierd prin foi si creioane
Ma pierd prin masini si camioane;
Ma pierd prin promisiuni desarte
Ma pierd prin cladiri betonate;
Ma pierd pe mine.

Ma pierd prin persoane in varsta
Ma pierd prin oameni ce canta;
Ma pierd prin zambete de fatada
Ma pierd prin falsitatea de pe strada;
Ma pierd pe mine.

Nostalgia de sambata seara

Ante-scriptum: nu mai stiu a cata revenire a mea este, nu am tinut numaratoara. Cert este ca de aceasta data voi incerca sa postez cel putin odata pe saptamana si sa scriu amanunte si trairi din viata mea, nu doar ceea ce este nou in materie de muzica, videoclipuri si albume.

Este sambata. Nu stiu de ce, dar am o stare proasta. Stau intins in pat si incerc sa deslusesc misterul vietii mele, fara succes din nefericire. Simt in mine stari si sentimente care imi par extrem de greu de descris in cuvinte. Le poti intelege doar trecand prin ele si simtind ce simt eu.

Nu stiu ce se intampla cu mine, dar de la o vreme, parca nu mai sunt acelasi "eu" care eram cu ceva timp in urma. Am devenit mai rece cu cei din jur, am inceput sa gandesc prea mult si sa imi fac scenarii in cap care nu se vor intampla niciodata. Simt ca o iau razna, ca imi ies din minti daca voi mai continua asa. Dar ce as putea face ca sa ma schimb sau sa revin la acel "eu" de altadata?

Simt o dezamagire si o ura pentru persoana mea. Dezamagire pentru ca ma astept la multe lucruri si nu se intampla nimic, si ura pentru ca nu am capacitatea de a ma evalua si de a-mi da seama prin ce trec. Pana si parintii, care ar trebuii sa ma ajute si sa ma sustina, parca sunt impotriva mea. Ei incearca sa vorbeasca cu mine de parca ar fi prietenii mei cei mai buni, dar...se prefac! Nu imi acorda credit pentru ceea ce sunt, pentru cine sunt cu adevarat. Incearca sa ma schimbe pentru a ma putea mula conditiilor impuse de societe si pentru a fi pe placul oamenilor din jur. Ei nu inteleg ca, astfel, ma limiteaza si nu ma lasa sa fiu unic, sa fiu eu insumi? Vor sa ma integrez cat mai bine in societatea in care toti oamenii au trecut prin "patul lui Procust", unde nu exista elemente cheie, care sa te diferentieze de restul lumii.

In aceasta situatie, ce ar fi de facut? Sa renunt la a fi "eu" si sa fiu cum vrea societatea sau sa ma opun acesteea si sa pun accent pe elementele ce ma diferentiaza de omul comun?